Cu tine, normal

Ca într-o realitate a prezentului,

viitorul realităţii...

Loredanei Dănoiu

În ochii tăi nu-i loc de înserare
Şi nici de timp trecut fără motiv...
Ţi-i văd din lunga mea îndepărtare
Trezindu-mă din somnu-mi primitiv:
Cu tine n-aş putea să uit că viaţa
Începe-n prag şi se termină-n prag,
Că dai culoare zilei dimineaţa
Ca seara să-mi am drum, grăbit, cu drag!

În vorba ta nu-ncape supărarea
Şi nici reproşul plin de-mpotriviri,
Eu ţi-o aud, oricâtă-i depărtarea
Ce-mi dă simţirea grelei istoviri.
Cu tine-aş învăţa să trec prin ape
Când vin, prin ploi, în val nimicitor,
Ca totdeauna să te simt aproape
Să uit să mor când dat ar fi să mor.

În fapte nu-ţi ai timp de îndoială
Şi nici de mult prea multe întrebări...
Mă cheamă visul... Pasul cu sfială
Se vrea mergând urmându-te-n chemări.
Cu tine viaţa n-are cum să fie
Fără urmări ca înţeles real,
Îmi eşti firescul strop de apă vie,
Ce-mi pune viaţa pe făgaş normal.