Scânteie şi foc

Laviniei

Hai, iubito, hai, degrabă,

nu ai vreme de pierdut,

Mie-mi este dor de viaţă,

ţie de un început,

Hai, grăbeşte-te, şi vino,

ne aşteaptă viaţa noastră,

Se grăbeşte, vezi tu, zorii,

bat la tine în fereastră.

Încă îmi trăiesc tăcerea,

şi în lung privesc pe drum,

Te aud că-ţi vrei plecarea,

ce te-ndeamnă: Hai, acum!

Despre cele neştiute

îţi întreabă aşteptarea,

Ori întreabă-ţi visul nopţii

ce deja ştie urmarea.

Ţi-aud gândul ce se zbate

fiind şi el nerăbdător

Să privească-n faţă fapta

drumului spre viitor,

Lasă-te, copilăreşte,

de orice prejudecată,

Lasă-ţi visul să-şi vrea rodul,

lasă-te de drum purtată.

Aminteşte-ţi noaptea-n care

mă vei şti şi te voi şti

Despre rostul întâmplării

ce-ndoieli va risipi,

Nu-ţi mai încerca răbdarea,

ce deja pusă-i pe ceartă,

Eu m-am împăcat cu viaţa,

şi, mă vezi, te-aştept la poartă.

Vino, hai, degrabă vino,

s-avem timp pentru-a trăi,

Timpul lung al nemuririi

ce ni-i dată a ne fi,

Eu sunt focul ce aşteaptă

să-l aprinzi, cu o scânteie,

Hai, grăbeşte, viaţa-ţi cere

să te-arăţi lumii, femeie...