luni, 29 decembrie 2014

Altfel, altceva

Câteodată spun: "A fost să fie",
O vorbă ce mă-ntreb de are rost,
Acum când ştiu că, tot ceea ce-a fost,
Îşi are sens doar ca filozofie.

Şi astfel am cuvinte explicite,
Pe care uneori le şi repet,
Pentru-ntămplări şi fapte implicite
Ce par a fi umbrite de regret.

Ca alfa si omega, eu cu tine,
Bizarerii în sens complementar,
Ne punem întrebări dacă e bine
Că dăm iubirii rol de minutar.

Un şir de veacuri... o eternitate
Nu ne ajung la câte-avem de spus,
Firească ni-i normala simplitate,
Că ne iubim și asta-i mai presus...

Opinii noi ascult, dar nu contează,
Trăirile nu-s un concept abstract,
Noaptea de zi nu se delimiteaza,
Iar dragostea e-o stare, nu un act.

În mine eşti un vers de poezie
Și-ţi pui emblema-n orișice poem,
Eu azi trăiesc nu prin filozofie,
Ci reînvăţ trăirea în tandem.

Dar tot îmi spun că tot ce-a fost odată
“A fost să fie” şi aşa a fost,
Un fel de întâmplare cam ciudată
Care ştia că are totuşi rost...

duminică, 28 decembrie 2014

Că tu mă ştii...

Tu încă mă întrebi prin care lume
Mi-am construit, aşa pentru-nceput,
Un univers ce într-un chip anume
Nu-şi are amintirile-n trecut.

Încă mai vrei să ştii de ce-n cuvinte
Mă-mpiedic şi un alt vocabular
Scot la iveală şi-mi aduc aminte,
Cum e să nu-ţi pui vorbelor hotar.

Oricât trudit-am să aduc lumina,
În slujba ei cuvântul scris l-am pus,
Dar încă iau asupră-mi toată vina
Că nu ţi-am spus tot ce aveam de spus.

Sunt zile-n care n-am motiv de frică,
Şi mi le vreau mereu şi tot mereu,
Când ochii, prin privire, se ridică,
La Cer, şi cer culori din curcubeu...

Să te pictez pe sânii goi, pe față,
Pe şoduri cu un vers să mă semnez,
Şi-n profunzimi, nu doar la suprafaţă,
Să mă cuprinzi, fiindu-ţi viaţa crez.

Să uit de dogme şi de cele sfinte...
Dar când atâtea nopți le am pustii,
Îmi este teamă că n-am fost cuminte
Și ai să-mi spui că prea puţin mă ştii...

Cândva şi-acum

De-atâtea ori iubit-am,
ca orice om de rând
Şi se simţea dorinţa
în fiecare gând,
Am ocrotit-o tainic
cu palmele-mi căuş,
Ea îmi era vioară,
eu mă simţeam arcuş.

De multe ori, o noapte,
îndrăgostit am fost,
Şi am jurat credinţă,
voind a-i da un rost,
În ziua următoare
se-nfiripa alt vis...
Mi-era ştiut că-n viaţă
nimic nu-i interzis.

Acum, eu, cel de astăzi,
iubesc pasional,
Chiar dacă îmi spun unii
că nu-i deloc normal,
Nu-mi mai ascund iubirea
de cel iscoditor,
O las a fi ştiută
de văzul tuturor.

Acum sunt mai statornic
și ştiu trăi deplin
A clipei dăruire,
al şoaptelor suspin,
În ritmul ce-l vrea viaţa
fac paşii ce-mi sunt daţi
Şi nu-i mai bat pe praguri,
îi las nevinovaţi.

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Eşti visul...

Te-am căutat prin nopţi târzii şi reci,
Mă aşteptam prin vise să îmi vii,
Să-mi luminezi trăirile pustii,
Să fii a mea, nicicând să nu mai pleci.

Te-am aşteptat în veri ce, secetoase,
Pe inimă şi-au aşternut arsura,
Şi-am devenit totuna cu cenzura
Trăirilor cu rosturi luminoase.

Știut-am totdeauna că exişti
Şi am crezut în aşteptarea mea,
Că într-o zi va răsări o stea
Ce lumina-va visul celor trişti.

Mi-erai un vis şi îmi erai simţire,
Lumină-n noapte, călăuzitoare,
De viaţa nouă, nouă născătoare,
Drum înspre vremuri noi, de implinire.

Azi, te-am găsit, ai zâmbet cristalin...
Şi-mi eşti prin tot firescul omenesc
Dorinţa de-a uita să-mbătrânesc...
Ești visul meu, la tine mă închin!

duminică, 21 decembrie 2014

Dorinţă de privire

Când chipul ţi-l privesc, sub clar de lună,
Și-ți văd piciorul scos din așternut,
Mă simt un eşuat, prins de furtună,
Trăind cu dorul altui început.

Să urc, spre cer, potecile alpine,
Şi să cobor din munte-nspre abis,
Să mă scufund cât mai adânc, în tine,
Așa cum mi se poate doar în vis.

Ca să decopăr, când se lasă noaptea,
Tot adevărul marelui mister,
Şi să-mi închini, de-a pururea cetatea
În care să rămân prizonier.

Când bate-n geam, cu degete de ceaţă,
A vieţii toamnă, întrebând de noi,
Ne va găsi mult doritori de viaţă
Şi va pleca, uitând de amândoi.

Tu mă vei vrea plătind la praguri vamă
Ca dăruirii să îţi dai motiv,
Şi să te laşi în seamă-mi, fără teamă,
Oricum mi-ai fi instinctul primitiv.

Pe coapse lunecând, simţindu-mi mâna,
Lăsând sub pieptu-mi sânii mari, rotunzi,
Că ţi-i voi dezveli-ţi va fi tot una,
Nu vei mai vrea nici tu să îi ascunzi.

Când te privesc, ştiind povestea toată,
Că îţi voi fi şi-nvingător şi-nvins,
Firesc, mai vreau să văd, încă odată,
La tine-n pântec foc al vieţii-aprins.

vineri, 19 decembrie 2014

Fără întrebări

Nu te întreb, când ochii-ţi se aprind,
Şi dau lumini, ca şi cărbunii-n vatră,
Ce fantezii renasc şi te cuprind,
Sau ce ascunzi sub sâni şi par de piatră.

Nici când te iau în braţe pe-nserat
Şi-n jurul meu te-ncolăceşti alene,
Nu mai găsesc nimic de întrebat,
Mă las prizonier închis sub gene.

Îmi spui că mai dorită ca acum
Să mai fi fost nu îţi aduci aminte,
Chiar dacă greu ne este mersul drum
Ce nu se-abate din spre înainte.

Te simt mereu, mereu arzând mocnit,
Noaptea, în joacă, înflăcărătoare...
Ești focul viu, nicicum de domolit,
De nu dă nopţii forme şi culoare.

Din vis am așteptat să te cobori,
Să-mi fii oprire drumului spre moarte,
Să gust din sânul tău, plin de fiori
Şi-mpreunaţi să mergem mai departe.

Te-am aşteptat să împărțim la doi,
Acele nopţi ce-s parcă o poveste
În care noi ne regăsim pe noi,
Trăind minunini ce vin fără de veste.

Nu te întreb, dar ochii ţii privesc...
Şi-n zori, visând, îţi spun că te iubesc...

joi, 18 decembrie 2014

Cu tine, acasă

Viaţa cu tine-mi este un veşmânt
Pe care-l port şi de nimic nu-mi pasă.
Şi chiar dacă nu-ţi spun nici un cuvânt,
Te ţin în braţe, şi mă simt acasă.

Nu vreau să-ncerci absurdul să-l conjugi,
Vreau doar prezentul din aceste clipe...
Eu sunt vârtejul unei centrifugi
Şi tot separ trăiri stereotipe...

Trăim această noapte ca şi cum,
Ziua de mâine nici nu mai există,
Te-ating şi-ţi simt mirosul de parfum
Şi nerăbdarea-mi abia mai rezistă.

Eu nu mai am trecut, doar viitor
Ştiindu-ţi paşii tăi de-ai mei aproape,
Şi mă descopăr ca învingător
Când cu obrazu-ţi simt lacrimi pe pleoape.

Te laşi căzând, în zori şi-n asfinţit
În clipe de trăiri ce nu au moarte,
Prin care-mi e prezentul infinit
Ce-arătă drumul ca ducând departe.

Acasă e oriunde, amândoi,
Suntem un singur gând şi o trăire,
Când ceasurile lumii, pentru noi,
Oprite fiind, ne sunt doar amintire.

marți, 16 decembrie 2014

Fiecare întru fiecare

Ne suntem, amândoi, când zi, când noapte,
Mereu aşteptători a ne-ntâlni,
Tu-mi ești cuvântul care trece-n fapte,
Iar eu ţi-s gândul ce cuvânt va fi.

Îţi ştiu extazul, îmi cunoşti dorinţa,
Ne întâlnim la mijloc de cuvânt,
Ne-am dezrobit, trăind, de neputinţa
De-a ne încrede în deznodământ.

În vis îmi eşti, de mult, prizonieră,
În gândurile tale, ştiu, trăiesc,
Dar eşti reală şi, real, himeră,
Noaptea mă ai şi ziua te doresc.

Te savurez cu buzele aprinse,
Simţindu-ţi gustul ce îmi dă avânt
Spre fantezii ce nu au fost atinse
De nici un trăitor de pe pământ.

Nisip de aur curgi lunecătoare,
Şi eşti clepsidra-n care îmi măsori,
Dorinţa de-a te şti fermecătoare
Şi-a ţine miezul nopţii până-n zori.

vineri, 12 decembrie 2014

Decisivul esenţial

Hai lângă mine, la apus de soare,
Să vezi cum trupul gol ţi-l pot descrie...
Un munte, dealuri, ţărm senin de mare...
Pădurea ce în umbra ei mă-mbie...

Să te aşez, prin tot ce eşti, pe-o hartă,
Ca să-nţelegi cât te cunosc de bine...
Sub mâna mea, dumnezeiasca artă,
O simt, simţind ce e ascuns în tine.

Ţi-s coapsele, ca două continente,
Care, vibrând, mă pun la încercare
Când dus de valuri aprige ori lente,
Trec înspre port, sedus de-a lui chemare.

Să ancorez, vibrând în aşteptarea
Simţirii umbrei muntelui de vise,
Cel ce pecetluieşte-mpreunarea
Şi stăvileşte gânduri indecise.

Şi haide, hai, în vis să ne ascundem
Ca să uităm de vremea care vine,
Îmbrăţişaţi să ne întrepătrundem,
Ca să devin, nemuritor, în tine.

Lăsându-ne, pe noi, cu totul nouă,
Seduşi de drumul spre eternitate,
Să fim ca în poveste şi, când plouă,
Speranţelor să dăm întâietate.

Şi tot aşa, în nopţi de veri aride,
Să ne grăbim un mers spre mai departe,
Ne vom renaște-n zori din crisalide
Ca fluturii ce nu-şi au gând spre moarte.

Cutremurându-ţi trupul de plăcere
Vieţii să-i dăm, din nou, vechea-i măsură...
Că doar o vorbă sau o mângâiere,
E drumul înspre dragoste din ură...

joi, 11 decembrie 2014

Simplu, poem

Şi s-a trecut o vară şi o toamnă,
Şi tot la fel o iarnă s-a trecut,
Tu lor, şi primăverii, le-ai fost doamnă...
Şi-aşa în viaţa mea ai apărut...

Apoi ai dispărut, ca dintr-odată,
Argonauții te-au luat cu ei,
Şi în legenda lor ai stat uitată,
Prea mult închinătoare altor zei.

Şi-a fost să vii, cândva, de nicăieri
Colocatară-n visul meu tăcut,
Ţi-au fost, pe drum, luceferii străjeri
Şi, înspre pietre, Carul Mare, scut.

Ţi-am spus cuvinte mari, tulburătoare,
Că Cerul, ţi-am tot spus, ţi-l fac covor
Să ţi-l aştern îndată la picioare,
Dacă-ţi doreşti un drum înălţător.

Găsindu-te de viaţă însetată,
Găsindu-te-n dorinţă sfânt model,
Te vreau iubito... La-nceput o dată...
După aceea iarăşi, tot la fel...

Din margine în margine de Univers
Ţi-a fost să treci, ca astăzi să ne-avem,
La început mi-ai fost un simplu vers...
Azi eşti, mereu, mereu, un nou poem...

miercuri, 10 decembrie 2014

Condamnaţi pentru iubire

Constituit ad-hoc, un tribunal,
Considerând firesc, ne-a declarat,
Prea vinovaţi că vrem, în mod real,
Să nu ne scoatem viaţa la mezat.

Fiind vinovaţi că am aprins un foc,
Iubindu-ne, trăind pe-acest Pământ,
Ne-au spus că între oameni n-avem loc,
Prea ţiitori fiind la legământ.

Ne-au luat la întrebări, dar nu ne-au dat
Dreptul de-a spune ce gândim şi noi,
Crezând că-i doar ca ei, au postulat,
Că e absurd să vrem o viaţă-n doi.

Luând reper ciudate întâmplări,
M-au comparat, forţat, cu Prometeu,
Ca autor al unei uzurpări
Şi prea mult privitor spre curcubeu.

Ne-au dat exemple demne de urmat,
Zeii uitaţi pe muntele Olimp,
Ori pe acei ce nu s-au complicat,
Dar de poveste sunt şi peste timp.

Că nici Pandorei jerfă n-am adus,
Nici legilor n-am fost ascultători,
A fost motiv să ni se spună, -n plus,
Că suntem cei mai mari răufăcători.

Acum, fără de vină, condamnaţi,
Nu ne ascundem, nu vrem să minţim,
Dar auzim că suntem şi blamaţi
Că, împotriva legii, ne iubim.

Ne vor lovi, aşa cum tot lovesc
Pe cei ce n-au doar orizont finit,
Şi se unesc, nu doar convieţuiesc,
Trăindu-şi viaţa cum le e sortit.

Cuvinte încărcate de stigmat
Condamnă, într-al străzii tribunal,
Ceea ce-i încă neglobalizat,
De ne-ncadrat într-un absurd banal.

Aprindem focul şi ne ardem noi,
Iubindu-ne, pe-al drumului exil,
Ne-au alungat, de teamă că, în doi,
Vom reaprinde-al candelei fitil.

Noi ştim că a iubi este un har...
Tu încă taci, eu sunt atât de calm...
E-un handicap enorm să n-ai habar
Că-nalţă sufletul precum un psalm...

marți, 9 decembrie 2014

Direct, fără conotaţii

De-aş mai avea doar câteva cuvinte,
Cu ele-aş încerca să demonstrez,
Că n-am uitat, că îmi aduc aminte,
Că-mi eşti, nu doar dorinţă, ci şi crez.

Te tot privesc când mâna-mi te alintă
Şi sânii-ţi saltă, intuind destinul,
Ce nu mai lasă timpul să ne mintă,
Pecetluind, prin trecere, declinul.

Când vorba-ţi fermecată mă îmbată,
Şi-n jurul meu lumini se-adună-n roi,
Nu mai există loc pentru erată...
Totu-i fierbinte şi fierbinţi şi noi.

Nu ne rămâne timp de explicaţii,
Cuvintele se-mpiedică şi tac,
Trecând la fapte, fără conotaţii,
Ne suntem drog şi, întru totul, leac.

În tine mă păstrezi să ai dovadă
Că împotriva vieţii nu ai stat,
Chiar dacă nimeni n-a putut să vadă
Mai mult decât, să vadă, ai lăsat.

Şi-aşa, mereu, în fiecare seară,
Când, din priviri, îmi spui ce îţi doreşti,
Răscumpărăm un strop de primăvară,
Redându-ne trăirii omeneşti.

Direct, normal, şi fără conotaţii,
Trăirile sunt clare explicaţii.

vineri, 5 decembrie 2014

Din teamă, doar

Mă vrei, te vreau, nu ne putem ascunde,
Dorinţă-ţi sunt şi tu chemare-mi eşti,
Din teamă doar nu poţi să ştii şi unde
Va fi intâiul vis să îl trăieşti...

Ţi-ai pus credinţa-n spusa nerostită
Şi ea îţi este tainic legământ,
Din teamă îţi simţi viaţa răvăşită,
Dar şi motiv îţi dă şi-ţi dă avânt.

Te vreau, mă vrei, atât se poate spune,
Dorinţă-mi eşti şi eu chemare-ţi sunt,
Din teamă doar nu crezi că-i o minune
Visul ce-l ai, înălţător şi sfânt.

Mi-ai dat puteri, speranţa să învingă
Oprelişti ce se vor de netrecut,
Din teamă, gândul vrei să mă convingă
Să nu mă tem de graba-ţi spre-nceput.

miercuri, 3 decembrie 2014

Feerie în iarnă

A fost odată iarnă... Şi zăpadă...
Afară ger... Şi foc în şemineu...
Perdeaua zilei se lăsa să cadă,
Tu te voiai tristeţii-mi panaceu...

Goală-ntru totul, stând în faţa mea,
Îmi răzvrăteai al netrăirii gând,
Lăsându-mi dreptul de-putea avea,
De vreau, tot ce-mi doresc să am, visând.

Era în mine-atâta promoroacă...
Şi mult ţi-a trebuit să o dezgheţi...
Tot ce-a urmat... Mai mult decat o joacă,
Cu trupurile goale, prin nămeţi...

Mi-ai descheiat cămaşa cu-ndrăzneală
Să simt nerăbdător trupu-ţi de foc,
Ce, prea ispititor, fără greşeală,
Mă atrăgea-ntr-al regăsirii joc.

Când bobi de gheaţă se-aşezau pe buze,
Le adunai, topite, în sărut,
Cuprinşi de rostul clipei, fără scuze,
Trăiam o-ntreagă viaţă-ntr-un minut.

Gemutu-ţi zvâcnet mi-a redat puterea
De a pluti gustând din al tău sân,
Şi că prin mine-ţi ai întreagă vrerea
De-a face să arăt că nu-s bătrân.

M-ai învăţat că-mi pot tristeţea-nfrânge,
Dorindu-mă firesc şi îndrăzneţ,
Ca să-ţi pătrund adânc, până în sânge,
În trupul tresărindu-ţi a dezgheţ.

vineri, 28 noiembrie 2014

Dor de pereche

De-atâtea căutări am obosit...
Te caut dintr-o epocă străveche,
Din vremea când titanii au murit,
Tot căutându-şi sufletul pereche.

Trecut-au vieţi şi-al vremilor tumult...
Clepsidrele măsurilor sunt sparte...
Dar amintirea vrerii de demult,
Îmi cere să tot caut, mai departe.

Şi-am căutat oriune şi oricum,
Dacă aflam, câte un zvon, de tine,
Prin geruri, ori prin ploaie, ori prin fum,
Fără să vreau să ştiu de unde vine.

De neascuns, ca şi un curcubeu,
Iubirea noastră e la fel de veche...
Aşa-i de înţeles de ce, mereu,
Ne-am tot ştiut ca suflete pereche.

Şi, mai mereu, cu totu-ntâmplător,
Ne regăseam în umbra unor stele,
Dar, neatenţi la pasul următor,
Ne-am depărtat, pe drumuri paralele...

Atunci am înţeles că am greşit
Când am pornit pe valuri de furtună
Crezând că vom ajunge, în sfârşit,
Pe ţărmul unde cei ca noi se-adună.

De când te caut nu mai ştiu să spun
Dacă această lume-i nouă sau e veche,
Dar regăsit mă simt şi mă adun,
Ştiind ce-nseamnă sufletul pereche...

joi, 27 noiembrie 2014

Şi, tacit...

Ochii-ţi vorbesc... Tu nu ştii cate-mi spun...
Dintr-o privire aş putea descrie,
Fără-nţelesuri ce se suprapun,
A vieţii infinită poezie.

Stau netezite într-un gest fugar
Dorinţe cu esenţe de-ntâmplare,
Şi fapte pline de-al iubirii har,
De-o altă viaţă, nouă, născătoare.

În gând, deja, venite-s primăveri,
Chiar dacă toamna nu se lasă dusă,
Eu mă-nvelesc în mantii de tăceri
Vorba-mi de ochii tăi fiind sedusă.

De multe ori în vis am adormit
Spunând doar jumătate dintr-o frază,
Dar şi aşa, că te iubesc tacit,
Ai înţeles, ştiind şi ce urmează.

Izvorâtori de vise şi avânt,
Ochii îţi sunt, punctând mereu esenţa,
Firesc rostesc acelaşi legământ.
Ce-n sânge-i simt, febril, mereu prezenţa.

Cu tine-n orice anotimp mă-mbăt
Dar toamna ştiu că-ţi e bogată,
Şi-n aşteptarea albului omăt,
Vei înflori, fiind ca altă dată.

Doar preț de-o scânteiere-am poposit
Într-o răscruce a privirii tale
Şi de atunci mă ştiu iubit tacit
Pe-al nemuririi drum purtat agale.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Mereu, a fi

Iubito, haide, pune-ţi haină nouă,
Să dai culoare gândului flămând
Când, dezbrăcându-ţi rochia de rouă,
Te simt trecând cu pasul tău plăpând.

Nici mintea nu mai poate să ascundă,
Dorinţa, ce-mpreună ne-o avem,
De-a transforma în veacuri o secundă
Şi-o oră în milenii, să putem.

Să-mi fii pân’ la sfârşitul veşniciei,
Când lumea se va prăbuşi în haos,
Numai a mea, lăsând zădărniciei
Dreptul de-a fi absurdului adaos.

Iubirea-ţi e, acum, veştmânt de taină
Când goală dormi şi simţu-mi dă fiori,
Ştiind că nemurirea-mi este haină
Cu care-ai să mă-braci, chiar tu, în zori.

Te-am vrut, m-ai vrut, ne-am căutat într-una,
Prin vieţi consecutive ne-am pierdut,
Ştiindu-mă al tău dintotdeauna,
Ca apărut din primul tău sărut.

Ne-avem motiv să cerem încă-o dată
Să ne renaştem pentru-a ne-ntâlni
Şi-n formă pură, şi nevinovată,
Să te doreşti mereu a mea a fi.

marți, 25 noiembrie 2014

Existenţiali, pe drum

Ne-avem ca drumuri şi ne suntem drumul,
Şi tot pe drumuri suntem, dar trăim,
Focuri ne-au ars, ne reclădim din scrumul
Ce ne tot dă puteri să ne iubim.

Ni-i drumul ca hotar indubitabil
Pus între ce va fi şi ce a fost,
Cuţit ce taie, iremediabil,
Orice alt drum ce-ar fi fără de rost.

Din visul nopţii ne trezeşte visul
În care ne vedem ca fiind reali,
Că, refuzând cu totul compromisul,
Ne-am stat aproape şi-am rămas loiali.

Ne regăsim mereu în viitorul
Spre care paşii merg neabătut,
În care tu mă vrei nemuritorul
Ce nu plăteşte timpului tribut.

Şi tot pe drumuri suntem şi ni-i drumul
Cununa ce va fi să o purtăm
Când se va arde-n foc până şi scrumul
Ce nu ne lasă liberi s-alergăm.

luni, 24 noiembrie 2014

Fraze, între noi şi viaţă

O punctuaţie-ntr-un fel aparte,
Face trecutul, de prezent, disjunct,
Dar împreună mergem mai departe,
De bună voie renunţând la punct.

Ne suntem şi-mpotrivă, şi-mpreună,
Suntem şi propoziţie şi frază,
Şi-ntr-o poveste viaţa ne adună,
Ea ştie, noi nu ştim, ce mai urmează...

Dialogând, o linie perfectă,
Trasează adevărului conturul
Când cratima, ştiindu-se suspectă,
Îşi dă-nţeles, înnobilând sperjurul.

Avem destule semne de-ntrebare
Când paranteza n-are conţinut,
Şi mie prea absurdă mi se pare,
Iar tu-i dai sens de mult prea neplăcut.

Între-nţelesuri, fără suparare,
Cu virgulă, marcăm, punând accent,
Ceea ce e firească separare
Între normal şi, simplu, accident.

De ajutor ni-i semnul exclamării,
Când totul pare simplă întâmplare,
Ce se arată ca şi valul mării
Care în mal lovind, îl face tare.

Aşa ne suntem, foaie de hârtie,
Pe care se înscrie, olograf,
Întreaga viaţă, ca o poezie
Care, cândva, va fi un epitaf.

vineri, 21 noiembrie 2014

Aşteptare de vis

Biancăi Morkos
Săracă-mi este noaptea fără tine,
Chiar drumurile-n vise-mi sunt pustii,
Iar dimineaţa parcă abia vine,
Ca un final al unei mari beţii.

Grea e urcarea-n Cer la întâmplare,
Din patul ce mă prinde în chenar,
Când minutarul ceasului mă doare
De mult prea multa zbatere-n zadar.

Lipsindu-mi, noaptea-i grea, ca şi o boală,
Nici amintirea ta nu-i mai e leac,
Şi-n jur nu întuneric simt, ci smoală,
Şi simt că nu te-am mai văzut de-un veac.

Clepsidra clipelor fierbinţi e spartă,
Bat vânturi reci şi simt în suflet frig,
Steaua polară-n trecere mă ceartă,
Te-aştept grăbit şi, prea grăbit, te strig.

Prin Ceruri şiroiesc sclipiri de stele,
Luna-mi surâde într-un mod ciudat,
Fără de tine visele-s rebele,
Şi au sfârşitul neelucidat.

Întoarce-te... Mai mi te dă o dată,
Şi lasă-te apoi mereu visată.

miercuri, 19 noiembrie 2014

Firesc, deloc probabil

Timpul se trece, vremurile mor,
Nici un principiu nu mai e valabil,
Eu sunt cu totul un conservator,
Că te iubesc firesc, deloc probabil.

Ce alţii cred, nu-mi pasă, fiindcă ştiu
Să nu rezum o faptă la o clipă,
Să nu mă tem, crezând că-i prea târziu,
De veşnicii, iubind, să fac risipă.

Viaţa mi-o duc la graniţa de jos
A unei lumi cu false ipoteze,
Dar ştiu că-mi este dar prea preţios
Ca tocmai eu s-o pun în paranteze.

Ca orice om, sunt plin de slăbiciuni,
Dar orişicât aş fi de vulnerabil,
Când mult prea mulţi renunţă la minuni,
Eu te iubesc firesc, deloc probabil.

În jur ni-i ceaţă, alteori e praf,
Iar alteori e viscol sau furtună,
În pântecu-ţi mă las autograf,
Pe sâni îţi las sărutul meu, arvună.

Nu spun, dar e ştiut că te tot vreau,
Noapte de noapte, goală, despletită,
Şi în răscrucea vieţii am să stau
Pân-ai să vii, ştiind că-mi eşti sortită.

Să fiu al tău şi-a mea să fii mereu,
În ochii lumii azi devin culpabil,
Şi-s pedepsit, dar mie nu mi-e greu,
Că te iubesc firesc, deloc probabil.

marți, 18 noiembrie 2014

Iar am visat...

Iar am visat, a nu ştiu câta oară,
O noapte-ntreagă aş putea să spun,
Că ne eram, ca şi odinioară,
În dragoste, subiecţi de drept comun.

Visam că navigam în larg de mare,
Treceam strâmtoarea sânilor, firesc,
Şi ancoram în port, lângă picioare,
Nemaivoid să plec, să rătăcesc.

Dar m-am trezit şi nu erai cu mine...
Te căutam, să-l şi trăim frumos
Şi m-am gândit atunci c-ar fi mai bine,
S-ajung la tine, chiar mergând pe jos.

Geometria unui vis, cu tine,
Atinge îngereşti perfecţiuni,
Iar clipa chiar se vrea a-ţi aparţine
Încât ne spune că trăim minuni.

Realul faptei, prin trăiri concrete,
E mult mai mult decât se poate-n vis,
Ceva ce nu-i descris de epitete,
Fiind desprins din viaţa-n paradis.

Mă tot porneşti, cu vorbe îndrăzneţe,
Să simţi, în carnea ta, tulburător,
Cum caut profunzimea cu blândeţe
Strâns, cu dorinţă-n laţul coapselor.

Nopţile-mi sunt, visând, mai luminoase,
Dar grele, cum e greu orice păcat,
Sfârşite-n dimineţi misteroase,
Când sufletu-şi vrea visul împăcat.

duminică, 9 noiembrie 2014

Căutător de tine

Privirea-ţi caut, gândul n-are stare,
Colind prin munţi, pe mări, să te găsesc,
Tu eşti răspuns la orice întrebare,
Îndeajuns şi, întru tot, firesc.

Spre tine căutarea se îndreaptă
De câte ori mi-e bine ori mi-e rău,
Mă rog de timpul care nu aşteaptă
Să îmi arate-n vise drumul tău.

Îţi caut şoapta visului de noapte,
Prin Ceruri şi prin tot ce-i omenesc,
Prin tot ce-mi e pornirea înspre fapte
Ce-şi au continuarea în firesc.

Te caut cu dorinţă omenească,
Când noaptea se sfârşeşte-n zori de zi,
Ca prima faptă să o definească
Drept început a ceea ce va fi.

Îţi caut gândul clipei de trăire
Prin vorbele ce nu ţi se rostesc,
Le simt de parcă-mi vin din amintire,
Din viaţa ce-ar fi fost un fapt firesc.

Şi seara reîncepe căutarea,
Cu-acelaşi sens şi cu acelaşi dor,
Ştiind, cumva, că va veni-ntâmplarea
Ce ne va fi motiv înălţător.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Ştii, deja...

Va fi fierbinte clipa... Ştii deja,
Că n-am să pot prea multe să îţi spun,
Că abia după ce se va-ntâmpla,
Putea-voi, de pe drumuri să m-adun.

De foc va fi dorinţa... Ştii deja,
Dezlănţui-vom viaţa furtunos,
Trăind să nu mai ai cum compara,
Prezentul cu ce-a fost fără folos.

Spre-naltul Cer urca-vei... Ştii deja,
Şi tot ce-ţi vrei veni-vor să le ai,
Ca, într-un tot, ceea ce va urma,
Drum îţi va fi mereu să mi te dai.

Mă vei reda speranţei... Ştii deja,
Şi n-am să am motiv să stau pe loc,
Mă vei avea şi iar te voi avea,
Cuprinşi de taina clipelor de foc.

Aşa vom fi ai vieţii... Ştii deja,
Tu lângă mine, eu nemuritor,
Focul dorinţei ne va înălţa,
Avându-ne prezent şi viitor.

Şi tot la fel va fi... Tu, ştii deja...
Într-un etern, mereu, et caetera.

vineri, 10 octombrie 2014

În gând mi-eşti lavă

În gândul meu eşti încă lavă,
Incandescenţa-ţi umple trupul...
Prin zvârcolirea ta suavă
Ţi-ai incrustat în mine chipul.

Cuvintele-mi sunt prea sărace,
Doar nişte umbre între ziduri,
Dar mă apasă, nu-mi dau pace,
Privirea-mi simt plină de riduri.

Şi fuge, fuge mai departe
Spre depărtări ce mă tot cheamă,
Ca saltimbancul, râd de moarte
Nimic nu simt să iau în seamă.

Te regăsesc în orice formă
Până şi-n vorba-mi dau de tine,
Secunda-mi pare că-i enormă
Acum departe fiind de mine.

Din punct fac linii paralele,
Contaminandu-mi universul,
Uitându-mi visele rebele
Ce tot mai greu mi-ar face mersul.

În gândul meu eşti încă lavă,
Incandescentă-mi umpli trupul,
Prin zbaterea-ţi, la fel, suavă,
În tine-mi porţi, de-a pururi, chipul...

vineri, 12 septembrie 2014

Clipă de-adevăr

În clipa-aceasta mi-aș dori să fim,
Doar noi, uniţi în faptă și trăire,
Și, ca urmare, numai o simţire,
Prin care tot mereu să ne dorim.

Să fim, în noapte, numai noi şi-un pat,
Să pot să-ţi aflu gustul pe-ndelete,
Iar tu, șoptit, să-mi spui că-o să te-mbete,
Credința că-mplinirii te-ai redat.

Şi pântecu-ți va deveni altar
La care îngeri vin să se închine,
În care loc va fi doar pentru mine,
Uitând de teama trecerii-n zadar.

Să fim, luminii, numai noi, oricând,
Să-mi las privirea ochii să-ţi privească,
Când îţi va fi dorinţa omenească
Dezrobitor motiv de-al faptei gând.

Să-ţi strâng în palmă zbaterea din sâni,
Când vrutu-ţi sunt, simţindu-te femeie,
Spunându-mi despre-a Cerurilor cheie,
Un mare adevăr ce-l tot îngâni...

Ca să-i rămânem clipei veșnic “noi”,
Fiind cu tine, fiind al tău, în tine,
Dorinţă vei avea, cum e și-n mine,
Să fim din nou, în noapte, amândoi.

luni, 8 septembrie 2014

Îmi eşti, îţi sunt...

Dorinţă-ţi sunt, şi tu îmi eşti dorinţă,
Te vrei a mea, al tău mă vreau a fi,
Ne suntem adevăruri şi credinţă,
Fără de noi, noi nu putem trăi.

Mă cauţi tu şi caut înspre tine,
Aştepţi să-mi fii, şi te aştept să-ţi fiu,
Ne suntem tot ce peste veci rămâne,
Fără de noi, ni-i viaţa un sicriu.

Trăire-ţi sunt, şi-mi eşti mereu trăire,
Te simţi a-mi fi, şi simt că ţie-ţi sunt,
Ne suntem, împreună, împlinire,
Fără de noi am fi doar frunze-n vânt.

Speranţă-ţi sunt şi ştii că-mi eşti speranţă,
Visezi că-mi eşti şi, că îţi sunt, visez,
Ne suntem un îndemn de cutezanţă,
Fără de noi ne-am pierde orice crez.

Îmi eşti dorinţă şi îţi sunt trăire,
Aştept să-ţi fiu şi simţi că ai să-mi fii,
Ca unul fiind, prin omeneasca fire,
Cu noi, prin noi, în veci şi în vecii.

Îmi eşti chemare şi îţi sunt speranţă,
Vreau să îţi fiu şi te visezi că-mi eşti,
Ca unul fiind, a lumilor instanţă,
Ne-a pus alături prin simţiri fireşti,

Trăiri ne suntem şi-ntru tot, dorinţă,
Ne căutăm şi ne avem şi-n vis,
Că fi-vom, ni-i îndemn şi ni-i credinţă,
Pe drumul ce-ntâmplarea l-a deschis.

sâmbătă, 7 iunie 2014

Văzându-te, necunoscută

Nu te cunosc... dar ştiu că eşti frumoasă,
Şi ştiu că-n gânduri eşti un om frumos,
Ştiu că eşti om şi viaţa te apasă,
În vis te văd, mergând mereu pe jos.

Mi te doreşte visul şi te cheamă
Spre nemurirea ce, prin tine eşti,
Nu am cuvinte, însă nu mi-e teamă
Să-ţi spun, şoptit, că te întinereşti.

Mă las sedus de bobul de zăbavă
Ce-mi lasă timp de, cândva, a te şti,
Să pot să beau paharul cu otravă
Şi să nu mor, măcar încă o zi.

Nu te cunosc... dar ştiu că eşti frumoasă,
Şi ştiu că te doreşti trăind frumos,
Singuratatea ştiu că te apasă
Şi pasii ţi-i aud, mergând pe jos.

Mi te aşteaptă-a zilei primă şoaptă
Să îţi asculte-ntâiul gând senin,
Şi să-ţi mângaie-ntâiul gând de faptă
Ce mi te-arată toată, pe deplin.

Mă las cuprins de marea ta dorinţă
De-a fi a faptei gândul care eşti,
De-a-ţi dărui întreaga ta fiinţă
Trăirii-n toate ce ne sunt fireşti.

Nu te cunosc, dar ştiu că eşti frumoasă,
Ştiu ca va fi s-avem un drum frumos,
Speranţei mele îi vei fi miresă,
Ne-avem ca drum, prin soartă-ne, pe jos...

miercuri, 28 mai 2014

Ademenitoare cerere

Iubito, îmi promiţi că eşti cuminte,
Că nu-mi mai fierbi dorinţa la foc mic,
Şi nu mă laşi prea mult să mă complic
Simţindu-ţi graba ca fiind fierbinte?

Prea mult îţi cer... Cerinţa-i hazardată,
Te văd păşind spre mine elegant
Şi-ţi este mersul mult prea incitant,
Deşi te-arăţi ca foarte supărată.

Sub sânii tari ca două mere coapte.
Ascunzi un gând, puţin mai îndrăzneţ,
Şi ştiu că tu nu pui un mare preţ
Pe liniştea promisă peste noapte.

N-am cum să cred că poţi să stai cuminte
Când ochii-mi te privesc mereu flămânzi,
Şi se opresc pe sânii tăi rotunzi,
Ca să te lase fără de veştminte...

Îmi e ştiut că eşti ca o văpaie,
Ce arde fierul pân' la roşu-ncins
Şi-aprinde foc ce nu se lasă stins,
Chiar dacă stă o noapte-ntreagă-n ploaie.

Tot între coapse mâna-mi nimereşte,
Fruntea resimte zvâcnetu-ţi din piept,
Să fim cuminţi acum nu ar fi drept...
Covorul moale mă ademeneşte...

Şi uit ce ţi-am cerut, ca-ntotdeauna,
Ştiind că-mi ceri să nu mă mai opresc,
Până în zori, când, obosită, luna,
Va adormi în patul ei ceresc.

duminică, 25 mai 2014

Prezenţi prezentului

Te voi răpi, în margine de seară
Ca să te duc la polul îngheţat,
Şi să trăim, în doi, o primăvară
În care să nu ştim c-am îngheţat.

Să ne plimbăm în sănii îmblănite
Şi trase de doi cai cu pas de foc,
Striviţi între dorinţe şi ispite,
Mereu în drum spre un hotar de foc.

Să fim mereu a lumii mărginire
Să fim mereu, mereu un început
Şi să ne trecem viaţa în iubire
Chiar de va fi să fim mereu trecut!

Într-un târziu, când toate-or să se treacă,
să revenim la cei ce ne-au ştiut
Să-i învăţăm că sabia în teacă
E semn de gând mereu înfăptuit.

Redevenind prezenţi mereu în toate,
Vom fi un tot, cu vorbe şi accent,
Ca lumea să-nţeleagă că se poate
Trăi firesc înntr-un firesc prezent.

vineri, 28 martie 2014

Scrisoare scurtă

M-am aşezat, cuminte, să îţi scriu,
Să ştii că iar am renăscut în mine,
Că patima din vise tot n-o ştiu,
Ştiu doar că-mi este tot mai dor de tine.

Nu îmi mai las speranţele în vis,
Şi nu mai spun că toamna-mi e târzie,
Că mult prea multe porţi mi s-au închis,
Că iarna o să fie cenuşie...

Mă doare dorul pajiştii cu flori,
Şi depărtarea ta mereu mă doare,
Mă simt senin şi-aştept ai zilei zori,
Să văd, din nou, cum soarele răsare.

Un vis ce-l am, dar încă-i nevisat,
Care te-aşteaptă, vis voind să fie,
O lacrimă rebelă mi-a furat,
Dându-mi motiv de-aţi scrie, iarăşi, ţie.

Şi-am scris să ştii, ştiind că vestea zboară,
Că-s suferind de... altă primăvară!