Mi-este mie dat să văd mai mult,
Îţi şi spun... Şi poate mă vei crede
Că te văd şi-n vorbe când te-ascult.
Nu găsesc cuvinte... N-au valore,
Nu pot spune cum te văd că eşti,
Dar, tăcând, te văd înfloritoare,
Tu poate nu crezi că înfloreşti.
Toată lumea spune: “Timpul trece!”,
Tu o crezi şi te şi vezi trecând,
Te şi vezi trecând prin toamna rece,
Şi te vezi precum îţi eşti în gând.
Dar te văd în zi, te văd în noapte,
Spusele, când dormi, ţi le aud,
Şi-ndrăznesc să-ţi spun, tot timpu-n şoapte,
Că ţi-e trupul mlădios şi crud.
Poti să-ţi ai o mie de motive,
Poţi să-ncerci să mă convingi, oricum,
Văd realităţi definitive,
Şi te vad pe tine, cea de-acum.
Îţi mai spun, în treacăt, “Eşti frumoasă!”,
Altceva nu cred a fi-ndeajuns
Orişicum cuvintele m-apasă,
Se rostesc prin fapte, pe ascuns.
Trece timpul, da, se schimbă toate,
Încă te gândeşti că-mbătrâneşti,
Pentru cei mai mulţi aşa e, poate,
Însă tu, tot mai frumoasă eşti.
Te privesc şi văd ce nu se vede,
Văd în tine timpul viitor,
În ceea ce cred mă pot încrede,
Şi în tine cred până-am să mor.
Şi văd timpul timpurilor noastre,
Şi te văd pe tine înflorind,
Văd seninul zărilor albastre
Şi, firesc, viaţa ta rodind.
